Tu n-ai avut curaj…
Ti-a placut vreodata cineva asa de mult, incat nu ai avut curajul sa ii spui? Ai avut vreodata insomnii pentru ca tot timpul te gandeai la acel “cineva”? Te-ai simtit vreodata asa de singur pentru ca nu era langa tine? Ai pierdut pe cineva pe care il iubeai si te rugai in fiecare seara sa se intoarca? Ai fi renuntat la tot doar pentru o clipa alaturi de cea drag? Daca da. Atunci inseamna ca ai iubit cu adevarat. Si daca nu ai avut niciodata curajul sa ii spui lucrul acesta, insemna ca ti-ai pierdut jumate din viata cautand si visand la lucruri fumoase. Si doar atat.
Te-ai gandit probabil ca si acea persoana ar fi putut simti acelasi lucru pentru tine si ca asemeni tie nici ea nu a avut curajul sa o spuna. Si ca poate aceasta lipsa de curaj a facut ca voi sa nu va intalniti niciodata doar pentru ca va fost frica de raspunsul celuilalt. Ce ai putea pierde daca ii spui celuilalt “esti farmecul vietii mele, stropul de apa ce poate da viata desertului si in acelasi timp inimi mele…” Nimic. Pentru ca nu ai avut nimic. Deci nu ai avea ce pierde. Ce ai putea castiga? Totul. Iubirea. Fericirea. Si persoana iubita.
De ce sa stai o viata intrega si sa te intrebi ce ar fi putut fi? Ce frumos ar fi fost! Ce lucruri minunate am fi putut face impreuna! Dar n-am avut curaj…..
elena-lacramioara a zis,
aprilie 5, 2008 at 9:08 am
cineva mai intelept ca mine spunea odata : ” poate ca nu toate povestile de iubire incep cu un cavaler care apare cu fast in galopul calului; poate ca uneori, povestea intra in viata ta linistit, ca un prieten drag vechi, sau poate asemeni unei proze, curge in materia ei, pana cand o iluminare rupe ritmul si muzica; poate…poate…dragostea era invelita intr-o frumoasa prietenie, asemeni unui trandafir galben ca apare din teaca lui verde…” cred deci ca nu exista ” nu am avut curaj…” atunci cand dragostea iti inunda intreg corpul, atunci cand o dai afara pe usa si intra pe geam…atunci cand peste tot in jur este doar “el/ ea” nu poti sa nu ai curaj…pentru ca esti nebun, nu gandesti…..esti imbatat de ceea ce se numeste iubire…..cred ca iubitii nu se intalnesc la un moment dat, ei sunt dintotdeauna unul in altul….desi nu avem habar despre celalalt inainte sa ne fi intalnit, undeva dincolo de ignorantza noastra se stia ca vom fi impreuna…..ca doua pasari singuratice ce vin de departe manate de o veche randuiala cereasca…eu cred in destin, in ceea ce undea mai presus de noi si de ceea ce dorim sa avem exista o dorintza superioara…..cred ca atunci cand “el/ea” o sa apara, curajul o sa iti curga prin vene…..poti sa ii spui chimie….destin….sau pur si simplu o poti numi iubire!!!!!
aaaaaaaaaaaa a zis,
aprilie 15, 2008 at 3:47 pm
Viata te uce adeseori in locuri in care nici n-ai fi visat vreodata ca ai fi putut ajunge. Tot viata te poate face sa cunosti si sa privesti oameni pe care, in alte conditii poate nu i-ai fi bagat in seama. VIATA te poate schimba. In bine sau in rau…asta tine de fiecare in parte, de alegerile pe care le faci, de moment, de …Cert e ca, mai devreme sau mai tarziu te schimbi, vezi lucrurile altfel. Mai sunt si momentele de “nebunie” cand faci ceva ce in mod normal nu l-ai face. Chiar si cel mai “rece” om se poate incalzi, se poate infragosti, poate risca sa-si una sufletul pe tava, poate ajunge sa viseze, sa spere ca…
Stapanul Furnicilor a zis,
aprilie 17, 2008 at 9:32 pm
Viata e supusa schimbarii. Toti ne schimbam, numai ca uni dintre noi recunoastem, alti nu. Fiinta umana evolueaza si implicit se schimba. Dar… un om cu inima rece….Nu stiu daca este chiar asa. Poate ca exista sanse, dar cred ca nu va putea risca sa isi puna sufletul pe tava. Se poate indragosti dar doar pt o perioasa foarte scurta si poate uita la fel de repede o iubire…