Cum a ajuns unul ca mine in domeniul publicitati? Unu care sa pregătit jumătate din viața ca sa fie inginer chimist. De mic aveam dorința sa arunc lucrurile in aer. NU MIA PLACUT sa mă conformez unor reguli făcute de alții. Însa destinul a făcut ca sa nu ajung Inginer chimist ci designer in advertising. Calificare? Nu prea. Am invatat de unul singur sau de la alții ca mine. Ce te atrage in acest domeniul este mormanul de bani pe care ii vezi din afara, însa când ajungi in interior iți dai seama ca banii nu vin chiar așa de ușor precum credeai. Trebuie sa muncești pentru ei.
Ca in orice domeniu guvernat de comunicare nu e de ajuns doar sa inveti niște legi sau norme. Aici nimic nu e identic cu ceva anterior lui. Totul e diferit si pentru fiecare punct trebuie sa te adaptezi sa iți adaptezi strategiile. Nu vei devenii bun de la început, însa pe parcurs când începi sa înțelegi legile care domina in acest domeniu iți vei da seama ce devii din ce in ce mai bun. Iar in momentul in care ajungi sa spui ”da, sunt bun” iți dai seama ca nu ai făcut decât un pas de la începutul carierei si ca mai ai o grămada de merg pana la jumătatea ei. Mi-a plăcut foarte mult domeniul, îmi lasă impresia ca pot face ce vreau, puteam sa îmi depășesc propriile limite, si întotdeauna aveam concurenta. Întotdeauna exista unul mai bun ca tine pe care vrei sa îl învingi. Si când ajungi mai bun ca el iți dai seama ca mai e unul de care trebuie sa treci. Asta te ambiționează si nu te lasă sa cazi in extrema mulțumiri de sine care cu siguranța te-ar trage in jos. Eu. Am depășit mulți însa mai am o grămada de depășit. Timp exista, si intr-o zi voi putea spune ”sunt cel mai bun”, însa pana atunci mai e mult, sau poate puțin. Nu știu astăzi. Însa știu cu siguranța ca vreau sa fiu cel mai bun.
Cum vad lumea din interiorul publicității? Poate pot fi subiectiv si egocentric dar pur si simplu așa o vad. Daca merg pe strada oamenii îmi par potențiali clienți sau consumatori. Si fiecare trebuie exploatat intr-un anumit domeniu. E frumos sa știi ca poți determina un om sa cumpere un anumit produs si nu altul. Ai o mulțumire a ta atunci când vezi ca ai ajutat un produs sa crească in notorietate. Asta îmi este meseria nu pot sa am resentimente fata de ceilalți care pierd. Așa e viața unii pierd alții câștiga. Se cheamă liberalizarea pieței – capitalism. Investește in promovare sau mori.
Daca as recomanda cuiva sa intre in publicitate. Răspunsul ar fi nu. Si nu pentru ca nu mi-as dori concurenta ci pentru ca știu ca sunt foarte puțin oameni care pot suporta si mult mai putini care pot reuși. Putini oameni sunt care sa renunțe la tot doar pentru ca la un moment dat sa poată continua drumul pe care au început sa urce. Trebuie sa iți dai seama ca programul de munca nu se reduce doar la 8 ore si ca o zi de munca poate ajunge si la 36 de ore in care nu iți poți vedea iubita sau copilul. Ca sunt anii in care nu ști ce e ala concediu. Ca anul asta in vara ai dori sa poți vizita Roma, dar nu poți pentru ca actualul client lansează un nou proiect si tu ești blocat pana in noiembrie cu strategiile de lansare. E greu, dar e al dracu de plăcut sa vezi cum reușești. Omul nu se poate bucura cu adevărat decât atunci când vede ca munca lui nu a fost in zadar. Si noi cei din publicitate avem parte de astfel de momente foarte des. Si daca cineva s-ar încumeta sa treacă linia care separa publicitatea de lumea exterioara, ar fi bine sa o treacă cu un creion si o coala de hârtie in mana iar gândul sa nu ii fie furat de mirajul banilor. Sunt foarte mulți oameni buni care la un moment dat au ales greșit si acum au ajuns jos. Primesc zilnic cate un CV al vreunui tânăr care sa uitat de doua ori la ”marca înregistrat” si vrea si el sa lucreze in publicitate. Îl întreb care ii e dorințele, îmi răspunde ca vrea sa fie ca Naumovici sa creeze spoturi cu miei si batmani. Îl întreb ce știe sa facă, îmi răspunde ca nimic dar e dispus sa învețe si exact cum scrie in CV, el e foarte adaptabil, poate lucra in echipa fără probleme si ca a terminat o facultate de comunicare. Te uiți la CV o coala alba pe care sunt înșirate niște date care pur si simplu nu sunt relevante pentru post. Nimic care sa atragă sa citesc cu plăcere CV, e doar unul din miile de șabloane de CV-uri luate de pe net completata si trimise. Zici,”hai sa-i dau o șansa pustiului” ii spui ca îl angajezi dar salariul nu poate depăși momentan salariul minim pe economie. El se uita cruciși la tine si iți spune ”pai cum?, eu credeam ca aici salariile sunt de la 20 de milioane in sus. Ce sa fac? Mă uit la el si ii spun sa încerce in alta parte nu îmi pot permite sa investesc intr-un om pentru care singurul lucru care îl interesează cu adevărat sunt banii. Si ce e rău, e ca sunt mulți ca el angajați in industrie, si nu fac decât sa își bata joc de produsele clienților.
Pana la următorul articol puteți admira portofoliul www.markermediapro.ro
Categorisit la Doar eu..., Romania | Etichete: arges, blogeri, cretini, pseudo-talente, valori
Dupa o scurta perioada de pauza revin. Perioada de munca. Las pentru 10 minute munca la o parte, pentru a va povesti ceva. ceva foarte simpatic. Cum cautam eu documentarea pt un proiect peste ce dau? Peste blogerii mei comunitari autohtoni – a se citi pitestenii – care probabil din prea multa lispa de activitate, au inceput sa bata campii pe net. Au ajuns sa se creada vedete. Se citesc 10 intre ei pe zi, fac trafic si se lauda ca au sute de vizitatori. Pe dracu. Puneti ba mana si mai faceti ceva constructiv. Cel mai simpatic este ”tufis” – orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare – am aflat de la el de pe blog ca a fost invitat intr-o emisiune la televiziunea locala si ne roaga frumos sa ii tinem pumni si sa il urmarim, e prima oara la tv. =)). Tufis iarta-ma am citit articolul prea tarziu, nu am stiut ca esti la tv, sper ca te-ai descurcat bine. Tot de la el aflam ca un bloger sta si freaca menta pe bloguri si castiga mai mult decat toata familia noastra a celorlalti. Pe criza asta trebuie sa ne facem toti blogeri. E profitabil. L-as pune sa imi cumpere mie tigarile pe luna sa vad daca i-ar mai ajunge bani =)). A, si inca ceva inainte de a incheia cu el, tufis draga schimba-ti dracu freza aia, te confunda lumea cu un emo-kids, nu de altceva dar tu esti o valoare, am vazut din operele tale grafice. Dali ar fi invidios. Si o singura intrebare mai am, astia chiar au platit pentru ele?
pana data viitoare blogeri argeseni, sa va simpteti bine!
Categorisit la Doar eu...
”Lansat cu surle si trambițe în ianuarie 2008…” parca asa suna inceputul articolului unui saptamanal din Arges. As cita integral articolul dar nu vreau sa dau satisfactie acelor care nu inteleg niste lucruri. Ce fericiti sunt uni cand mor alții. Românul! Repotrer Special a venit cu ”reguli noi”. Da e adevarat. Au avut reguli noi. Reguli pe care a trebuit sa le invat, și le-am invatat. Un fel de a lucra de a face un lucru profesionist si in acelasi timp sa te si distrezi. Era frumos. Reguli pe care ar trebui sa le invețe si alti. Ca nu a reusit, asta e alta problema si e treaba conducerii de ce a hotarat sa incheie aparitia saptamanalului, nu a altcuiva. Ca au ramsa datorii, poate, nu neaga nimeni. Dar credeti ca din punct de vedere jurnalistic ar interesa cititorii dumneavoastra asta. Eu nu cred. Nu asta am invatat in facultate. Dar cine sunt eu. Nici macar jurnalist nu sunt. Asa ca nu pot da lecții altora. Sa va spun ceva: din cate stiu eu, si stiu, angajatii acestei publicatii aveau cele mai mari salarii din presa aregeseana pe linia ierarhica, comparativ cu celelalte publicatii. As spune si suma dar mi-as incalca clauzele din contract. Li s-au dat bani luni intregi si nu li sa cerut nimic. Doar sa scrie cateva pagini pe saptamana. Pagini pe care le poti scrie intr-o zi sau doua si restul liberi. Erau in concediu trei sferturi din an. Si tot nemultumiti erau. Dar asa sunt romanii. Poate ca era mai bine, sa fie platiti la ce scriu si trimisi prin oras pt a incheia un barter sau un contract publicitar. Cred ca ne aducem aminte ca saptamanalul nu a avut nici un contract de publicitate incheiat in Arges. Era un saptamanal de informare si ancheta, atat. Asa cum trebuia sa fie. Nu ca restul care din 16 pagini au 10 de reclama, si de sarbatori trei articole si restul felicitari. Cred ca toata presa argeseana ar trebui sa invete de aici. Sa invete sa faca presa nu sa se joace de-a facutul.
Si in final un sfat de la un „necunoscator”. Luati trei ziare din Bucuresti uiteți-va le ele si apoi, la al vostru. Change your Layout please. Its suck! A si apropo cand faceti un site media de prezentare al unei publicatii nu mai puneti scheleti pe fundal, nu da bine. Si daca ati folosit un template modificatil, adaptati-l, da urat. Aici ma pricep, va asigur.
